Ce sa fac pentru a avea abilitati de integrare intr-un grup social? Sunt timid si ma confrunt cu asta de cand ma stiu. Cum as putea sa scap?

Intrebare pusa de: adrian, 32

Raspunsul psihologului:

La intrebari cu caracter general, raspunsuri cu caracter general. Ai putea incepe prin a te integra unui grup de dezvoltare personala. De asemenea, lectura cartilor de selfhelp, a celor din colectia Psihologia pentru toti a editurii Trei, pot fi de un real folos in pregatirea terenului.

Post-ul Cum sa socializez? apare prima dată în Revista Psychologies Romania.

„Pana la varsta de doi ani si jumatate …evolutia lui a fost normala. Spunea anumite cuvinte, a mers la noua luni, ne arata ce dorea, insa, de la aceasta varsta, am inceput sa ne intrebam de ce intarzie sa inceapa sa vorbeasca, pentru ca nu formula propozitii, ci numai niste cuvinte izolate.

Apoi, pe la trei ani, am inceput sa intelegem ca este o problema mai complexa decat o simpla intarziere de vorbire.

Modul in care se juca (alinia jucariile dupa forma, culoare si marime si se juca intotdeauna singur), anumite stereotipii, lipsa contactului vizual cu persoana care i se adresa, faptul ca nu raspundea atunci cand era strigat au fost primele semne ca ceva este in neregula.

Ma indoiam de calitatile mele de parinte. Imi aduc aminte ca eram in vizita la bunici, cand copilul nostru avea doi ani, iar bunicul, observandu-i comportamentul ciudat, ne-a spus ca s-ar putea sa aiba autism.

Ne-a suparat acel comentariu, pentru ca noi facuseram tot ceea ce ne-a stat in putere pentru a ingriji copilul, sarcina a decurs normal, evolutia lui parea sa fie una normala, cu unele mici lipsuri. Nu voiam sa credem ca are autism pentru ca nu intelegeam unde am fi putut gresi.

Mult timp dupa aceea, ne-am facut mustrari de constiinta, gandindu-ne unde am gresit, la momentele cand l-am lasat la bunici, singur.

Am fost la mai multi medici, iar intr-un final am ajuns la Spitalul Obregia, unde am primit diagnosticul de tulburare de spectru autist. In acel moment, doamna doctor ne-a spus foarte clar ca nu mai avem timp sa ne intrebam «de ce» si «cu ce am gresit», ci trebuie sa ne intrebam ce sa facem ca sa ii fie mai bine copilului nostru. Si am luat masuri.

Familia si divinitatea, ambele sunt o sursa din care sa iti aduni puterile. Este foarte mare nevoie de sprijinul familiei, atat material, cat si moral. Este nevoie de un climat de incredere si siguranta pentru ca cel mic sa fie deschis si comunicativ.

Spre exemplu, cand se juca cu verisorii lui, la inceput, cand invata cum sa se joace, trebuia sa le explicam acestora ca trebuie sa aiba rabdare. Si, intr-adevar, il ajutau sa invete.

Dar la inceput nu se juca decat singur. Mergeam in parc pe terenul de joaca si nu simtea nevoia sau curiozitatea sa se apropie de alti copii. Se dadea singur in leagan, se juca singur.

Asa ca am inceput noi sa ne jucam cu el, sa il invatam sa interactioneze, sa ii explicam regulile jocului. Iar acum initiaza spontan jocuri.

Un copil cu autism are nevoile lui specifice. Terapie facuta de specialisti, multa afectiune, rabdare, consecventa, incredere si, nu in ultimul rand, multi bani. Costurile de terapie sunt undeva pe la 1.000 euro pe luna.

Chiar si el isi doreste sa termine terapia, pentru ca este obositor. Mai ales ca acum lucram pe niste insuficiente punctuale. Pe langa asta, noi facem cu el tot timpul lectii de comunicare, comportament, cunostinte… cumparam material care sa ne ajute sa dezvoltam aceste laturi.

Fara aportul psihologilor nu se poate realiza nimic. Cel putin la inceput, daca nu esti familiarizat cu tot ceea ce presupune terapia comportamentala si, mai ales, nevoile unui copil autist. Am apelat la sprijinul specialistilor imediat ce am inteles ca este o problema serioasa si, oarecum, natura ei.
 

Post-ul Am un copil cu autism apare prima dată în Revista Psychologies Romania.

Suntem cum sublinia si antropologul Robin Fox, singurele creaturi care isi pregatesc mancarea la cald.

Am putea sa ne simplificam existenta reducand actul de a ingera hrana la functia lui bazala, de intretinere a functiilor corporale.

Cu toate acestea, exceptand situatiile nefericite ale saraciei, mancarea este privita mai intotdeauna din perspectiva incarcaturii ei emotionale, sociale si culturale.

Ea ne defineste prin felul in care ne raportam la ea, prin oamenii pe care ii alegem ca sa ne insoteasca la masa sau la gatit, prin valorile culinare pe care le adoptam.

Ce conteaza dincolo de aspectul brut al mancatului si de ce? Georgeta Savu, psiholog clinician, explica: „Suntem programati sa mancam bine! Pe creierul nostru se afla o regiune numita hipotalamus, care este raspunzatoare de hranire.

Studii de laborator ne arata ca lezarea unei portiuni din hipotalamus poate conduce la excese in hranire, obezitate sau, dimpotriva, la afagie (refuzul de a manca)“.

Putem considera ca exista doua aspecte diametral opuse ale acestei „programari“: la un capat, dereglarile de alimentare (anorexia, bulimia, binge-eating), in sensul in care persoana care sufera de o astfel de tulburare are o „virusare“ a soft-ului genetic, iar la celalalt capat sunt autotrofii, care demonstreaza capacitatea inedita de reprogramare a acestui soft.

In prezent, exista peste 3.000 de astfel de persoane inregistrate in lume; ele nu folosesc hrana solida, alimentandu-se doar cu energie solara si, uneori, cu lichide.

De ce este mancarea si o necesitate emotionala?

Bine-bine, asta demonstreaza ca avem creierul programat sa ne hraneasca pentru a ne mentine in viata. Dar cum ajungem de aici, de la o necesitate fiziologica de baza, la mancatul social, la mancatul care pune mai putin accentul pe hranire, ci mai degraba pe impartasirea unor emotii, pe comunicare, pe relationarea dintre oameni?

Exista cel putin doua explicatii posibile. Daca ne gandim bine, inca din viata intrauterina nu mancam singuri, ci suntem alimentati de mama, prin intermediul cordonului ombilical; mai tarziu, dupa nastere, sanul mamei este sursa noastra de hrana.

In timp ce suge, bebelusul simte caldura corpului mamei, respiratia acesteia pe fata sa, privirea atintita in ochii lui – cu alte cuvinte, in timp ce isi „ia masa“, bebelusul nu este singur, o alta persoana, mama, este in permanenta acolo.

Chiar si mai tarziu, dupa ce copilul nu mai este dependent exclusiv de sanul mamei, tot este cineva langa el (mama, bunica, tatal, bona) care ii da sa manance cu lingurita, il invata „sa deschida gurita, ca sa aterizeze avionul“, si cum sa tina singur tacamurile in mana.

Securitatea mesei alaturi de ceilalti

Asadar, suntem invatati, obisnuiti, sa mancam in compania cuiva. Inca de cand suntem mici, mancatul nu este o actiune solitara, ci, dimpotriva, o interactiune cu persoane apropiate noua, astfel ca, in subconstientul nostru, este asociat cu caldura, cu confortul, cu siguranta pe care ne-o dau in copilarie sanul si bratele mamei; ne dorim sa ne intoarcem acolo ori de cate ori este posibil.

Sigur, acest lucru poate avea si o parte negativa: mancam atunci cand suntem tristi, suparati, nervosi, cautam in mancare o consolare, o alinare, ceea ce uneori poate duce la supraalimentare si la grave probleme de sanatate.

Sunt mese pe care le luam in familie pentru ca avem nevoie de consolidarea sentimentului ca avem radacini, pentru ca avem nevoie de afectiunea aceea primordiala si de sentimentul stabilitatii.

Sunt mese pe care le luam cu grupul de prieteni, care ne fac sa ne simtim acceptati, integrati social. Mai sunt si cinele de afaceri, in timpul carora, prin intermediul unor mancaruri si bauturi alese, incercam sa ne pregatim terenul pentru o intelegere favorabila si fructuoasa.
 

Post-ul Despre mancare… dincolo de farfurie apare prima dată în Revista Psychologies Romania.

Azi, oamenii se relaxeaza cu aplicatii pe Iphone sau jocuri video, dar mai exista „aristocrati“ pentru care bridge-ul este suprema provocare in timpul liber.

Am nimerit intr-un restaurant bucuresean unde se joaca bridge. Stim toti ca jucatorii de carti au o aura speciala. Jongleaza cu hazardul, fac calcule de probabilitati, sunt, in general, oameni inteligenti, care au deprins de-a lungul vremii finetea acestei ocupatii aristocratice.

Fiecare are in familie povesti despre bunici sau matusi varstnice care se aduna la un whist. Eu, insami, stiu o ruda de departe care, pe vremea comunismului, juca bridge in casa unde avea domiciliu fortat, sfidand supravegherea Securitatii.

Dar ce mai este acest hobby al celor de varsta mijlocie azi? Cine mai joaca si de ce? Azi, cand ne relaxam cu jocuri video, rapid stimulatoare si rapid recompensante, cand ecranele ne capteaza neintrerupt atentia, jocul de bridge capata o noblete cu parfum de Bond, James Bond… Iata confesiunile unor impatimiti. Pentru ei, bridge-ul nu e doar un hobby, ci lifestyle. Pentru ca exista persoane care fac din jocul cu norocul un sport.

„Mi-a adus numai satisfactii“ – MIHNEA ANDREI, INGINER

„Jocul de bridge, derivat la inceputul secolului XX din whist, era considerat pana in anii ’80, ca si golful, un joc al elitelor societatii. El a capatat caracter de masa odata cu aparitia Internetului, dar perceptia de joc elitist s-a pastrat in oarecare masura pana azi.

In anii ’80, Ceausescu a declarat bridge-ul un «joc burghez si decadent» si a interzis orice forma de competitii sau intalniri oficiale. Aceasta decizie a avut, ca intotdeauna, un efect invers celui scontat si multa lume s-a apucat de bridge ca sa-i dea cu tifla, pe sub masa, lui Ceausescu.

Parintii mei m-au invatat sa joc bridge la varsta de 14 ani. Am invatat chibitand partidele de bridge saptamanale organizate la noi in casa, ocazie cu care se intalneau mai multi prieteni de familie. Tin minte ca mai mult se discuta despre ce au mai zis la Europa Libera si se ziceau bancuri cu Ceausescu si mai putin se juca.

Dar bridge-ul era pretextul intalnirilor si era de bon ton pe vremea aceea sa zici ca ai fost sa joci bridge. In timpul anilor de liceu si de facultate, mi-am perfectionat tehnica si am prins placerea jocului. Jucam nopti intregi cu colegii si nu ne plictiseam niciodata.

Am devenit cu adevarat pasionat de acest joc dupa ce am participat la concursurile de bridge organizate in mod clandestin intr-o casa din zona Piata Unirii. Acolo veneau cei mai buni jucatori de bridge din acea vreme si aveau loc confruntari cu adevarat palpitante.

Astazi, mai joc bridge doar pentru antrenament intelectual si socializare. Dar nu imi place cand pierd si am pastrat in mine un pic de spirit competitiv. Jocul de bridge este atipic. Norocul, care este determinant la alte jocuri de carti, joaca un rol secundar, iar in competitii este aproape total eliminat.

Deci, jucatorii mai buni castiga aproape tot timpul, iar challenge-ul este sa devii din ce in ce mai bun, ca sa poti tine stacheta ridicata. Bridge-ul se joaca in patru, doi contra doi, deci nu este un joc individual. Depinzi de partenerul de joc. Trebuie sa colaborezi cu el, trebuie sa ai o buna comunicare cu el, trebuie sa il «simti», ca sa poti sa licitezi si sa joci cele mai bune contracte.

Prietenii se fac si se desfac la bridge. Dar, mai ales, se fac. Woody Allen, care este pasionat de bridge, a spus, cu umorul sau inconfundabil, ca «bridge-ul e ca sexul: daca nu ai un partener bun, atunci macar sa ai o mana buna». De aceea, nu recomand cuplurilor tinere sa joace pe aceeasi axa, decat daca vor sa-si testeze compatibilitatea. Glumesc, desigur.

Bridge-ul nu este un joc repetitiv. Numarul imens de distributii diferite ale cartilor, de ordinul sutelor de milioane, pune jucatorul in fata unor provocari mereu noi. Asta este si motivul pentru care nu te poti plictisi de bridge, spre deosebire de alte jocuri de carti.

Desi am jucat un numar mare de partide, si in ziua de azi simt adrenalina cum se descarca atunci cand am de jucat o dona dificila. Cele mai mari satisfactii le am insa atunci cand colaborez bine cu partenerul sau partenera pentru realizarea unui contract bun, sau a unui joc de aparare bun.

Este fascinant sa vezi un expert in bridge la lucru. Deodata, totul ti se pare atat de clar, jocul decurge atat de lin, logica pare simpla, contractul e ca si facut. Marii jucatori de bridge au, pe langa o tehnica de joc desavarsita, fler si intuitie. Poate de aceea unul dintre cei mai mari jucatori de bridge ai tuturor timpurilor este, de fapt, o jucatoare: Rixi Marcus.

In viata, bridge-ul mi-a adus numai satisfactii. Mi-am facut prieteni noi, am pastrat mai bine legatura cu cei vechi, am invatat lucruri noi si mi-am tinut mintea in priza. De curand, am deschis un grup pe FaceBook, care se numeste Bridge Social Club. Organizam intalniri saptamanale cu amatorii de bridge si lectii de initiere gratuite pentru cei care vor sa descopere acest frumos sport al mintii.“

„Bridge si pocher, pocher si bridge…“ – BOGDAN MARINA, LIBER PROFESIONIST

„In esenta, sunt diferite. Pocherul este un joc individualist, esti tu impotriva tuturor. In pocher se permite tot, poti sa induci adversarul in eroare prin ton, limbaj, limbajul trupului. Important este ceea ce crezi tu despre adversar si ceea ce crede adversarul despre tine, nu? Prin comparatie, bridge-ul este, prin definitie, un joc de echipa. Tu si partenerul tau (perechea, axa) trebuie sa determinati potentialul cartilor cu ajutorul licitatiei (care este «ca o limba straina»).

Incercand sa maximizezi castigul sau sa minizezi pierderea. Jocul propriu- zis poate fi un «solo» (daca esti declarant) sau un pas-a-deux (daca joci in aparare). Informatiile pe care le stii trebuie puse la dispozitie, voluntar, adversarilor si este total interzisa transmiterea de informatii sau inducerea in eroare a adversarilor prin ton sau limbaj corporal.

Eu joc cu placere ambele jocuri, desi ele nu se pot compara. In teorie, la pocher poti castiga imediat dupa ce inveti regulile (practic, se intampla foarte rar). La bridge, nicio sansa: succesul nu poate veni decat dupa multe si multe ore de studiu si de antrenament.

Daca au o filozofie aceste jocuri? Sigur ca au. Pocherul este un joc individualist. Se pune accentul mult pe «citirea» adversarului. Dar totodata reprezinta si un miraj, acela al unui premiu mare, care iti poate schimba viata.

Exista si spectrul «bankroll»-lui, adica suma de bani pe care o pui in joc sa nu te ruineze, iar daca pierzi, sa mai poti continua sa joci. Bridge-ul este un joc de echipa, cu tot ce presupune asta. Pentru a te pastra la nivel, trebuie tot timpul sa citesti, sa studiezi, sa te informezi si sa te antrenezi. Satisfactia este mai degraba intelectuala, decat materiala.

Ce imi aduce ca stil de viata? Ei bine, jucatorii de bridge sunt o familie mare. Participarea la concursuri este o ocazie de a socializa cu ceilalti jucatori si de a impartasi aceleasi valori. Spre exemplu, toate vacantele mele le-am petrecut participand la festivaluri de bridge.“

LECTIILE DE VIATA ALE POCHERULUI

O selectie de citate despre pocher din cartea Semnalul si zgomotul de Nate Silver (Publica, 2013). Cartea vorbeste despre puterea (sau impresia umana ca au aceasta putere) de a prezice viitorul – de la urmatoarea mana, la evolutia pietelor financiare. Jocul de pocher este studiat de economisti si de psihologi cognitivisti pentru a vedea cum iau oamenii decizii, daca sunt influentati de emotii sau gandesc rece, matematic.

Jucatorii buni de pocher nu se disting prin capacitatea lor de a prezice cartile care urmeaza, ca si cum ar poseda perceptii extrasenzoriale. Numai jucatorii cei mai superstitiosi sau paranoici cred ca ordinea din pachetul de carti este oricum altceva decat pur aleatorie.

Unul dintre cei mai buni jucatori de pocher online (la hold‘em poker) la ora actuala, Tom Dwan, vorbeste despre aroganta oamenilor de a sti dinainte ce carti vor veni (ca si in viata uneori, cand ni se pare ca stim dinainte ce va fi):

„Este o enorma greseala pe care o fac oamenii intr-o multime de domenii pe care le analizeaza, fie ca incearca sa formeze o uniune fiscala, sa plateasca articolele de bacanie ori sperand ca nu vor fi concediati. (…) Cu cat oamenii sunt mai buni, cu atat mai putin sigur vei fi gandindu-te ce carti au, ce fac sau ce variante au. Si vor fi capabili sa manipuleze aceste aspecte pentru a profita de judecatile tale“.

Post-ul Bridge, pocher, whist… jocurile mintii si fanii lor apare prima dată în Revista Psychologies Romania.

O persoana sociabila se integreaza mai bine intr-un grup, relationeaza mai bine cu ceilalti, se adapteaza diferitelor contexte. La copii este foarte important sa dezvoltam aceasta capacitate deoarece le va facilita acomodarea la gradinita, poate chiar succesul scolar.

Orice parinte isi doreste sa aiba un copil sociabil, care sa lege repede prietenii, sa se bucure ca merge la scoala sau in alte colectivitati unde se integreaza cu succes.

Totodata, sa nu uitam ca masura in care fiecare copil detine aceasta capacitate depinde pe de o parte de mostenirea genetica, adica, sunt prietenos ca tata sau retras ca mama de exemplu, iar pe de alta parte de educatie, stimulare, mediu familial.

Daca pentru unii copii a fi sociabil pare a un lucru spontan, natural, pentru altii aceasta capacitate trebuie formata, educata, exersata.

De asemenea, pot exista momente in viata cand chiar si un copil sociabil poate avea probleme de relationare, de integrare datorate unei game foarte largi de motive. Trebuie doar sa fim atenti si sensibili la aceste momente.

Ca parinte, pentru a veni in intampinarea nevoilor de integrare a copilului trebuie sa ii acordam atentia necesara, sa il observam sau sa il ascultam sincer atunci cand se plange ca are probleme la scoala sau in diferite contexte, sa cercetam situatia si sa il asiguram de tot sprijinul nostru in depasirea oricaror situatii dificile.

Parintii au in asemenea momente tendinta de a ractiona in numele copilului lor, de a „indrepta” ei situatia, insa, cea mai buna solutie pentru a-l ajuta pe copil este sa il invatam pe el cum sa reactioneze si sa se descurce in situatii de conflict.

De asemenea, trebuie sa intelegem ca unii copii se „deschid” mai greu, au nevoie de un timp mai mare de acomodare cu ceilalti pana sa aiba sentimentul de siguranta, si asta chiar daca voi sunteti niste partinti foarte „de gasca”.

Respectati aceasta nevoie a copilului, fiecare dintre noi suntem firi diferite, iar atata timp cat acest comportament nu atinge limite extreme, de exemplu de izolare, nu trebuie sa ne panicam.

Sprijiniti copilul sa primeasca si sa decripteze mesajele sociale, explicati-i ce inseamna anumite gesturi, comportamente, cand trebuie sa le folosim, cand nu si in ce contexte.

Daca nici acum nu se inregistreaza progrese, nu ezitati sa cereti sfatul unui specialist caruia sa-i expuneti toate situatiile care va ingrijoreaza, cum ar fi: este retras, excesiv de timid, evita sau este anxios in relationarea cu ceilalti, nu suporta grupurile mari sau mediile foarte aglomerate si zgomotoase etc.

Totodata, colaborati cu educatorii sau profesorii, astfel incat, impreuna sa favorizati contextele de socializare, de relationare pozitiva intre copii.

La varsta mica joaca reprezinta metoda si contextul cel mai bun de a observa si educa in mod optim copilul sa socializeze cu ceilalti.

Alegeti activitati care ii plac copilului si incurajati-l sa ii implice si pe ceilalti copii, tinand cont ca nu conteaza atat numarul relationarilor cu celelalte persoane cat calitatea acestora.

La fiecare etapa de varsta trebuie sa oferim copilului diferite contexte de socializare si experiente de viata variate din care sa invete, astfel incat, prin imitare de cele mai multe ori cat si prin exercitiu sa deprinda comportamente si abilitati, printre care si cel de a fi sociabil.

Autor: Mihaela Neagu, psiholog

Foto: Shutterstock

Post-ul Cand copilul tau nu este sociabil apare prima dată în Revista Psychologies Romania.

Datele statistice arata ca animalul de companie preferat, la nivel mondial, este cainele. Gabriela Stanciu, psiholog clinician, ne explica impactul pe care il au cainii asupra copiilor, familiei, dar si asupra noastra.

Originea relatiei dintre om si caine se pierde undeva in negura timpului. Nenumarate descoperiri arheologice, din diferite zone ale globului, au semnalat faptul ca animalele de companie, respectiv cainii, fac parte din viata noastra de mai bine de 25 000 de ani.

Dintre toate speciile de animale domesticite, doar cainele a fost cel care s-a apropiat de om din proprie vointa. Konrad Lorenz, prin studiile sale de etologie, a aratat ca in procesul de domesticire, doar cainii au manifestat comportamente de supunere si afectivitate neconditionata fata de om.

Daca in urma cu mii de ani, cainele presta pentru om doar diferite activitati de paza, de aparare si de ajutor la vanatoare, in prezent, s-a demonstrat stiintific ca, pe langa aspectul practic, prezenta cainelui in viata noastra este o sursa constanta de confort psihologic, cu efecte benefice in dobandirea si mentinerea sanatatii fizice si psihice.

Sanatate mai buna

Persoanele care aleg ca animal de companie un caine sunt mai active si au o conditie fizica mai buna. Explicatiile constau in faptul ca, proprietarii de caini sunt „obligati” sa aloce cel putin o ora din programul lor zilnic plimbarilor cu patrupedul in aer liber.

Placuta si relaxanta companie a cainelui, precum si miscarea zilnica contribuie la imbunatatirea calitatii somnului, la prevenirea problemelor cardiovasculare, la scaderea tensiunii arteriale, in cazul persoanelor cu hipertensiune arteriala, la mentinerea nivelului colesterolului si al trigliceridelor in limite normale.

La prima vedere, toate aceste efecte benefice pot parea surprinzatoare, dar specialistii in sanatate au confirmat faptul ca, mersul pe jos, in ritm alert, determina sistemul endocrin sa elibereze in organism un numar semnificativ de endorfine, si, dupa cum se stie, endorfinele au rolul de a contracara efectele stresului si durerii, actionand similar cu morfina, dar fara a da dependenta, de a induce starea de bine, de relaxare a organismului si de a intari sistemul imunitar.

Diminuarea stresului

Diminuarea distresului este un alt efect pozitiv al interactiunii noastre cu cainele. Studiile au semnalat ca este suficient doar sa ne privim cainele cand se joaca, sa-l mangaiem sau sa-l luam in brate si nivelul de distres se micsoreaza, iar treptat starea de bine si de relaxare se instaleaza in aproximativ 15 – 21 de minute.

O explicatie stiintifica a acestui efect, de altfel, valabila pentru orice activitate placuta, este ca, in interactiunea si contactul cu animalul de companie, nivelul cortizolului din organismul nostru scade, in timp ce nivelul serotoninei si al dopaminei creste.

Cortizolul este un hormon asociat stresului, serotonina este hormonul responsabil cu starea de bine, iar dopamina este hormonul asociat placerii. Insuficienta serotoninei in organism este motivul pentru care ne simtim deprimati, irascibili, sau avem insomnii.

Hormonii de atasament

Din interactiunea om – animal de companie, atat in organismul uman, cat si in cel al patrupedului, nivelului oxitocinei creste. Oxitocina este un hormon asociat atasamentului, cu rol in consolidarea sentimentul de iubire si de intarire a relatiei de atasament.

Un alt avantaj al detinerii unui animal de companie deriva din nevoia noastra de a-i oferi patrupedului conditii pentru o viata cat mai sanatoasa. Implicarea si responsabilizarea in ingrijirea animalului de companie ne inoculeaza un puternic sentiment al utilitatii, cu efecte benefice pentru sanatatea noastra psihica, mai ales, in cazul persoanelor depresive.

Prezenta unui caine in viata noastra ne tine ancorati in prezent, in aici si acum, ceea ce ne distrage atentia de la gandurile disfunctionale legate de trecut si de viitor. Se stie ca depresia si anxietatea se alimenteaza din astfel de ganduri disfunctionale.

Din aceste motive, tot mai multi psihoterapeuti recomanda un animal de companie ca modalitate de tratare a simptomatologiei anxioase si/sau depresive.

Persoanele care au un caine sunt mai prietenoase, relationeaza mai bine cu ceilalti, isi asuma mai usor si responsabil rolul de lider, sunt mai empatice si mai sigure de sine.

Prezenta animalului de companie faciliteaza si influenteaza pozitiv interactiunile interpersonale si stimuleaza comportamentele prosociale precum: prietenia, empatia, altruismul, non-agresivitatea, dispozitia pozitiva.

De aceea, psihoterapeutii din SUA le recomanda persoanelor mai timide, cu anxietate sociala sau celor care au tendinta de a se izola social, un animal de companie ca mijloc de diminuare a anxietatii si de imbunatatire a relationarii si comunicarii cu ceilalti.

Recent, cercetatorii din domeniul interactiunii om – animal de companie au initiat un studiu pornind de la premisa ca un caine poate fi empatic. S-a observat ca atunci cand omul este trist, deprimat sau din contra, este fericit si bucuros, cainele are anumite schimbari comportamentale.

Inca nu se poate vorbi de empatie in cazul cainilor, dar un lucru este sigur si demonstrat, cainele intelege starea emotionala a stapanului sau si in functie de aceasta isi adapteaza comportamentul.

Utilitatea cainelui in diferite activitati profesionale

Datorita abilitatiilor sale instinctuale si, in special, mirosului foarte dezvoltat, cainele s-a dovedit a fi deosebit de util in activitatiile politiei, jandarmeriei, armatei sau in diferite operatiuni de cautare si salvare de vieti omenesti, ca urmare a unor calamitati naturale, in depistarea unor boli grave, in terapia persoanelor cu nevoi speciale.

Recent, o cercetare multidisciplinara intreprinsa de oameni de stiinta din SUA, a evidentiat ca anumite afectiuni care ne pun viata in pericol, precum cancerul de san, cancerul ovarian sau cancerul pulmonar, pot fi detectate de caini inainte de aparitia primelor simptome.

Caini pot identifica din mirosirea respiratiei pacientului prezenta in organismul uman a unor afectiuni grave, cu o precizie a diagnosticului mai mare de 90 %. Aceasta analiza a  respiratiei se dovedeste a fi o tehnica de diagnostic mult mai eficienta si non-invaziva decat cele folosite in prezent.

Abilitatea cainilor de alertare a stapanul in caz de pericol este deosebit de utila, atat pentru persoanele cu diabet zaharat, inainte de aparitia unui episod hipoglicemic, cat si pentru persoanele bolnave de epilepsie, inaintea unui episod de epilepsie.

Ajutorul cainilor special instruiti s-a dovedit benefic mai ales pentru bolnavii care locuiesc singuri sau care au o frecventa mai mare a episoadelor nocturne. De asemenea, cainii insotitori au contribuit semnificativ si la imbunatatirea calitatii vietii, in cazul persoanelor cu diferite deficiente de vedere sau de auz.

Pentru cei cu nevoi speciale

Un alt domeniu in care cainii si-au dovedit utilitatea este cel al terapiei persoanelor cu nevoi speciale, diagnosticate cu anumite tulburari la nivel psihologic si fizic, precum autism, depresie, dizabilitati motorii, senzoriale, intelectuale, sau al persoanelor fara un diagnostic clinic, dar care au dorit sa-si imbunatateasca stima de sine, abilitatea de recunoastere si gestionare a emotiilor, abilitatea de a relationa eficient cu ceilalti etc.

Copii care cresc alaturi de un animal de companie sunt mai sanatosi

Cu siguranta, fiecare dintre noi a observat la un moment dat cu cata placere, bucurie si simplitate interactioneaza copii cu animalele de companie. La baza acestei relationari autentice se afla nevoia de afectiune si atentie, atat a copilului cat si a patrupedului.

Cainele este un excelent partener de joaca. Tot timpul disponibil, prezent, activ si atent la nevoile copilului, cainele pare a fi un educator eficient care stie sa se faca inteles fara sa impuna limite rigide.

Micutii care se dezvolta psiho-emotional alaturi de un caine fac mai usor achizitii importante precum responsabilitatea, respectul, compasiunea, empatia, prietenia, invata mai usor cum sa socializeze si sa comunice eficient.

Persoanele care au crescut alaturi de un patruped au un nivel mai crescut ale increderii in sine si o dezvoltare cognitiva mai buna, comparativ cu cei care au fost privati in perioada copilariei de prezenta unui animal de companie.

Din punctul de vedere al sanatatii fizice, copiii care in primul an de viata cresc alaturi de un caine au cu 30% mai putine sanse sa dezvolte boli respiratorii infectioase, un risc cu 50% mai mic sa dezvolte infectii la nivelul urechilor, si cu 66 % mai redus sa dezvolte ulterior alergii la parul de animale.

Si pentru rinita alergica riscul e mai mic cu 30%. Copiii crescuti la ferma sunt mai putin predispusi la alergii sau astm, fata de copiii din mediu urban crescuti, uneori, intr-un mediu aproape steril.

O mare parte dintre oamenii de stiinta au ajuns la concluzia ca prezenta animalului de companie in primul an de viata al copilului contribuie la intarirea si maturizarea mai rapida a sistemului imunitar, ceea ce va duce la un raspuns imunologic mult mai adecvat al organismului pe tot parcursul vietii.

Foto: Shutterstock

Post-ul Efectele terapeutice ale cainilor apare prima dată în Revista Psychologies Romania.

Intr-o lume in care stresul cotidian isi lasa amprenta negativa asupra starii noastre generale, nevoia de a face miscare, de socializare, de apropiere si de a te cunoaste mai bine este, in fiecare zi, mai pregnanta. In acest univers al timpului limitat, al relatiilor tensionate si al incordarii, dansul devine o cale catre optimism, buna-dispozitie, relaxare si recreere. Cateva repere de la Mirel Roman, Scoala de dans „Arthur Murray“, din Bucuresti.

Dansul are beneficii multiple, iar cresterea stimei si a increderii in si­ne este unul din­tre cele mai importante. Foarte multi oameni incep sa danseze fiind convinsi ca „au doua picioare stangi“ sau ca nu vor reusi niciodata sa isi coordoneze miscarile.

Desigur, se subestimeaza. Aici este, de fapt, partea interesanta. Initial, sunt convinsi de limitele lor, apoi descopera ca le pot depasi. Nu doar ca stima si increderea in sine vor creste, dar isi vor stabili scopuri din ce in ce mai complexe, pe care, in timp, le vor atinge.

Astfel se simt mai bine in propria piele, devin mai increzatori, mai indrazneti, iar aceasta stare nu se refera numai la dans, ci migreaza catre toate aspectele vietii.

Cuplul si limbajul nonverbal

Atat in cazul cuplurilor care vin sa danseze impreuna, cat si al persoanelor singure, care danseaza mai mult cu instructorii, receptivitatea este in continua dezvoltare. Fiecare persoana devine mai deschisa, mai atenta la partener si se adapteaza mai rapid la reactiile celuilalt.

In general, activitatile desfasurate in cuplu ajuta la conturarea unei legaturi mult mai stranse intre cei doi. In timpul dansului, acestia se relaxeaza, incep sa se asculte mai atent, iar cand spun „sa se asculte“, nu ma refer la o discutie verbala, ci la acel nivel de intelegere dincolo de cuvinte, al gesturilor si mimicii.

Cand danseaza impreuna, ei incep sa-si inteleaga miscarile si se creeaza o legatura nonverbala foarte puternica. Dansul in cuplu se bazeaza pe cooperare, prin urmare, partenerii isi dezvolta capacitatea de a lucra in tandem, de a urmari un scop comun si, mai ales, invata sa aiba incredere unul in altul.

Nevoia imbinarii armonioase a miscarilor ii apropie foarte mult, iar asta se vede si dincolo de ringul de dans. Imediat ce o persoana incepe sa danseze, apar anumite schimbari, in functie de stilul de dans ales.

Cea mai frecventa este la nivel corporal-postura mai ferma, in special daca ne gandim la modul in care coloana este afectata de lucrul pe scaun, la birou. In timp, in cazul femeilor, apar in mod natural miscarile elegante, gratioase, care reflecta faptul ca se simt bine si sigure pe ele.

Chiar daca la inceput spun ca „nu pot fi conduse“. In timp, nici nu se mai gandesc la asta si isi lasa partenerii sa decida urmatoarea miscare. Un bun exercitiu pentru lucrul in echipa si persoanele obsedate de control, care incearca sa remedieze acest aspect.

Tocmai pentru ca fiecare partener are rolul sau clar si nu exista un raport de tip lead-follow, ci unul de egalitate, se concretizeaza un tandem de miscari coordonate, cu impact considerabil in ceea ce priveste dinamica cuplului.

Pe langa spiritul de echipa, responsabilitatea, punctualitatea, em­patia sunt valorificate si dezvoltate semnificativ prin dansul cu partener, datorita imbinarii pasilor sau a realizarii unor miscari surprinzatoare.

Acelora care vor sa isi „condimenteze“ putin relatia, le recomand salsa sau tangoul. In general, stilurile de dans latino sunt seducatoare. Ele reaprind flacara pasiunii si imbunatatesc alchimia din cuplu, complicitatea.

Cum am spus si mai devreme, dansul in cuplu este despre stabilirea unei conexiuni, sentimentul puternic de echipa, despre parteneriat, atentia la celalalt si aduce o schimbare pozitiva la nivelul comunicarii.

Antistres si socializare

Eliminarea stresului este, de multe ori, motivatia numarul 1 pentru cei care prefera dansul ca hobby. Exista numeroase studii care demonstreaza ca dansul are ca efect eliminarea stresului, de unde si aparitia terapiei prin miscari de dans, Dance Movement Therapy, o modalitate foarte placuta de explorare a sinelui, reducerea an­xietatii, tensiunii si imbunatatirea pro­priei imagini.

Miscarea prin dans elibereaza endorfine, ceea ce induce senzatiile de calm, satisfactie si euforie. Apoi, concentrarea la pasi sau la coregrafie il distrage pe dansator de la gandurile negative, de la griji, probleme, astfel incat se poate relaxa si devine mai deschis catre experiente, ganduri pozitive si cunoasterea de oameni noi si interesanti.

Socializarea este un aspect deloc de neglijat daca optezi pentru dans. De regula, exista un ansamblu de trei tipuri de lectii: lectii private, in care pro­fesorul preda individual unui cursant, lectii de grup, in care un profesor preda mai multor studenti in acelasi timp, si sesiunile de petrecere, in cadrul carora participantii danseaza intre ei diverse stiluri de dans.

La lectiile de grup, dar mai ales la sesiunile cu petreceri, oamenii interactioneaza, descopera preocupari comune si leaga prietenii ce alunga singuratatea, maresc cercul cunoscutilor si, de ce nu, pot avea un impact benefic la nivel de job sau business.

Mirel Roman este manager la Scoala de dans „Arthur Murray“, Bucuresti, un brand cu o vechime de 102 ani, colaborari pe Broadway si la Hollywood, prezent in peste 24 de tari.

Post-ul De ce este benefic dansul ca hobby apare prima dată în Revista Psychologies Romania.

Copii care nu invata, nu citesc, stau prea mult la televizor… plan­geri multiple. Adesea, disperarea parin­tilor e induio­satoare. Dar, cum se intampla de obicei, ex­pli­catia e com­ple­xa, iar solutiile tre­buie gandite adecvat. Cateva cai de actiune de la psihologul Costin Jelea.

Psychologies: Parintii se plang adesea ca nu le place scoala copiilor, ca nu invata, nu citesc. Ce e de facut?

Costin Jelea:  Cred ca sunt doi mari factori implicati aici. Unul este sistemul de invatamant, care  prezinta foarte multe insuficiente: materia nu este organizata intr-un mod corespunzator sau este chiar incoerenta; informatiile nu sunt prezentate intr-un mod atragator, ci intr-un mod mecanic; copiilor li se cere pur si simplu sa memoreze si sa repete un material, iar atat timp cat acest material nu este trecut prin filtrul propriei personalitati, este uitat foarte repede; cadrele didactice nu se mentin la curent cu informatiile noi legate de motivatie si nu personalizeaza informatia pe care o prezinta elevilor.

Nu este de ignorat deloc nici sistemul de valori al societatii noastre: pur si simplu nu este posibila, fara eforturi mari, situatia in care sa avem un interes foarte mare pentru educatie, elevii sa obtina rezultate admirabile, dar societatea noastra sa fie… asa cum este acum. Cred ca este trecut cu vederea destul de usor efectul negativ pe care il are lipsa exemplului personal al parintilor asupra interesului pentru educatie si cultura al copilului.

Prea multi parinti isi imagineaza ca predica lor are un ecou mai puternic in personalitatea copiilor decat il are exemplul personal. Intre o predica din partea parintilor si un comportament concret si repetat al parintelui, copilul va tinde sa repete ceea ce vede. Copiii percep incongruentele parintilor.

Sa nu ne asteptam prea repede ca un copil care isi vede parintii uitandu-se in fiecare zi la talk-showuri sa dezvolte un interes durabil fata de cultura doar pentru ca asa ii spune parintele. Un copil ajutat de parinti sa isi dezvolte o motivatie intrinseca pentru o materie,  va gasi informatia de care are nevoie mult mai usor, chiar daca sistemul de invatamant lasa de dorit si nu ii ofera acea informatie.

Cum se poate creste motivatia, cum sa ii faci pe copii sa faca exercitii la matematica, sa citeasca mai mult etc.?

C.J.: Este foarte important pentru un parinte sa cunoasca structura de personalitate a copilului. Unii copii prefera stiintele exacte, altii au inclinatii fata de stiintele umaniste. Este bine ca un copil sa aiba preferinte si prioritati fata de o materie sau alta. Nici adultii nu pot desfasura orice fel de activitate pe termen lung, chiar daca au motivatii puternice.

Un parinte care isi cunoaste copilul, va descoperi mai usor ce il motiveaza pe copil si cum sa dozeze in mod corespunzator recompensele. De prea multe ori parintii se poarta de parca cuvintele de lauda si apreciere se pot termina daca sunt folosite prea des. Din pacate, multi parinti cauta solutii care imi par cumva tehnice, limitate la o problema anume (scoala sau o materie anume, comportamente nedorite), cand ar putea sa obtina mult mai mult.

O cale de a obtine mai mult din evolutia copilului cred ca este relatia emotionala bine dezvoltata si constanta intre parinte si copil (deci, dincolo de interesul pentru scoala). Iar cand vine vorba de a-ti cunoaste copilul, eu n-as pune pe primul loc rezultatele scolare pe care acesta le obtine. Nu asta il face unic pe copilul tau!

Daca vorbim de recompense, este important de tinut minte ca acestea trebuie sa urmeze cat mai repede comportamentul pozitiv. „Daca obtii o medie buna, te duc la mare la vara“ functioneaza mult mai slab, pentru ca, in tot acest timp, copilul poate avea si rezultate slabe si va primi totusi recompensa.

Recompensele trebuie sa vina cat mai repede dupa un rezultat pozitiv si trebuie sa fie proportionale cu acele rezultate. Atunci cand ne ingrijim de procesul de invatare a copilului, trebuie sa alternam cerintele dificile cu cele usoare. Acest lucru va transforma experienta invatarii, care presupune efort, si ii va permite copilului sa isi construiasca o imagine de sine pozitiva, care ii va fi necesara atunci cand se va confrunta cu materiile grele pentru el.

Parintii si educatorii trebuie sa se asigure ca materialul este inteles bine de catre copil, dar stim ca acest lucru nu este posibil destul de des. Dar parintele trebuie sa faca asta.  Unii copii au rezultate slabe nu intotdeauna pentru ca nu sunt interesati, dar pentru ca nu inteleg bine ceea ce li se prezinta, materialul si solicitarile.

Sunt materii in care recuperezi foarte greu daca nu ai inteles cateva concepte anterioare. Daca materialul este confuz, este de inteles ca elevul sa dezvolte o aversiune fata de materie. Uneori, pot fi identificate aceste puncte dificile si se pot lucra mai mult.

Profesorii sunt foarte importanti, pentru ca, prin personalitatea lor, pot intari aversiunea fata de o materie sau pot transforma contactul cu o materie neplacuta intr-o experienta ceva mai placuta pentru copil, iar acesta se poate pastra mai receptiv fata de informatie.

Este foarte important pentru parinte sa evite generalizarea rezultatelor slabe, pentru ca in acest fel loveste in motivatia copilului: daca un copil are rezultate foarte slabe la matematica, asta nu inseamna neaparat ca este un elev slab. Din nou, nu cred ca pot insista suficient de mult asupra importantei exemplului personal al parintelui, mai ales in cazul copiilor mici.

Cum ar trebui sa li se prezinte materia copiilor astfel incat sa invete mai mult? Sa se foloseasca noi tehnologii? Sunt ele realmente utile?

C.J.: Cum ar trebui sa li se prezinte materia? Aici as vrea sa dau un singur exemplu. Am asistat de mai multe ori la orele de biologie intr-o perioada in care lucram cu un copil. Mi-ar fi placut sa vad in acele ore cum le este aratat copiilor modul concret in care genetica era chiar acolo, in clasa, cu noi. Poti explica ce presupune epigenetica, de exemplu, foarte usor.

Da, cred ca folosirea noilor tehnologii este nu doar utila, ci devine necesara in educatie. Tehnologia este atat de prezenta in viata noastra, incat nu mai poate fi considerata doar o forma de motivatie, un moft sau o distractie. Concret: in educatie, tehnologia poate fi folosita pentru a asigura copiilor un suport concret pentru informatiile abstracte.

Copiii oricum nu au acces la unele reprezentari sau concepte abstracte. Ii poti vorbi unui copil despre o celula, dar isi va reprezenta mai usor ce presupune evolutia ei atunci cand vede un clip video sau unele fotografii de rezolutie inalta. Am stat destul de mult in scoli, alaturi de unii elevi, incat sa vad ca profesorii au foarte mult spatiu de miscare in aceasta privinta, dar tind sa cred ca unii dintre ei nu sunt suficient de creativi. Si nu este intotdeauna o limita data de bani sau de tehnologie.

In plus, folosirea unui alt suport pentru informatie, in afara de lectia din clasa, ajuta la sedimentarea informatiei (intarirea) in memoria copilului. Chiar daca esti adult, daca ti se vorbeste despre un fruct necunoscut, il vei cunoaste si il vei tine minte intr-o masura mult mai mica, in comparatie cu situatia in care il poti atinge, mirosi sau gusta.

Un caz: eleva de 14 ani, corigenta la un obiect. Nu poate fi motivata cu nimic sa se apuce de nicio materie. Situatia scolara e proasta, copilul vine dintr-o familie buna, are tot ce ii trebuie. Se poate spune ca este scapata din mana? Se mai poate face ceva la  aceasta varsta? Cum ati aborda cazul?

C.J.: „Are tot ce ii trebuie“ este o expresie pe care as vrea sa o vad ingropata. Si nu doar pentru ca ea nu are sens (daca ar avea tot ce ii trebuie, un copil nu ar avea nicio problema sau dificultate). As vrea sa dispara aceasta expresie, in primul rand, pentru ca ea a devenit un blocaj in calea intelegerii vietii interioare a unui copil de catre parinte sau educator. Ne oprim atat de repede la suprafata lucrurilor!

Un copil nu are nevoie doar de bani, materiale sau vacante scumpe. Pentru mine, o situatie de tipul „tot ce ii trebuie“ presupune parinti si educatori care se intereseaza si de lumea interioara a copilului, dincolo de activitatea lui scolara. Ca in oricare alta situatie, este nevoie de o evaluare.

Sigur ca sunt momente in care este nevoie de o revenire rapida la rezultate scolare satisfacatoare, dar constanta este cel mai bun indicator ca lucrurile merg bine. In acest caz, m-ar interesa: relatia pe care eleva o are cu parintii, daca rezultatele scolare au scazut brusc, care sunt lucrurile de care este ea preocupata (de multe ori, viata interioara a copiilor este subestimata si este considerata simpla), a aparut o schimbare in relatia cu prietenii ei apropiati?

Cum pot parintii sa vada la ce e bun copilul? La ce varsta? De mic? Cum se descopera abilitatile si cum ar trebui abordate, cultivate?

C.J.: Diferentierea unui copil nu este neaparat observabila de la o varsta anume. Cred ca, daca un parinte este atent, poate sa observe destul de devreme ce preferinte are copilul si, in acelasi timp, temele psihologice sau situatiile pe care le evita. Ambele merita atentie. Este important sa i se asigure copilului un cadru cat mai variat de experiente, adecvate varstei, in care acesta sa se regaseasca.

Este esential sa i se asigure copilului socializarea cu cei de varsta lui. De la o varsta, sunt mult mai importante aceste relatii in comparatie cu relatia pe care o are copilul cu parintii (peer relationships).

As vrea sa atrag atentia asupra faptului ca parintele care ia aproape in mod exclusiv cumintenia si rezultatele scolare drept criterii ale evolutiei bune a copilului, va avea sanse foarte mari sa fie ultima persoana care sa stie de abilitatile, interesele, aspiratiile, fricile si visurile copilului.

Post-ul Copilul si scoala: cum sa aiba rezultate mai bune apare prima dată în Revista Psychologies Romania.

Cand eram mici, parintii si bunicii ne invatau ca sub nicio forma sa nu vorbim cu strainii. Acum, la maturitate, cercetatorii de la Universitatea din Chicago ne incurajeaza sa facem asta si ne spun ca este un gest cu incarcatura pozitiva, intrucat noi, oamenii, avem nevoie de interactiune constanta cu semenii nostri.

Desigur, legatura pe care o simti cand stai de vorba cu un bun prieten nu e aceeasi cu legatura pe care o simti cand vorbesti cu o persoana straina, in autobuz sau in metrou, dar sentimentul este mult mai placut decat sa stai singur, izolat, cu privirea pierduta pe geam.

Vreme, politica interna, politica externa, ultima carte citita – de subiecte nu ducem lipsa, doar sa gasim interlocutorul amabil, dornic si el de socializare pret de  cateva statii.

Autor: Alice Mircescu

Foto: Lady in red dess traveling by metro

Post-ul Puterea celorlalti apare prima dată în Revista Psychologies Romania.

Ne-am familiarizat atat de puternic cu mediul online, incat aproape ca nu ne mai putem imagina viata fara acesta. Internetul a fost demonizat, invinuit, apoi ridicat in slavi si din nou aratat cu degetul pentru efectele negative pe care le are asupra noastra.

Mediul virtual ne face, in multe scenarii, viata mai buna – el ne permite rezolvarea anumitor nevoi rapid, aproape instantaneu, iar prin acest lucru contribuie la cresterea nivelului de confort. Viata a devenit mai comoda odata cu introducerea tehnologiei.

Pe de alta parte, in masura in care depersonalizeaza si ne priveaza de relatiile cu cei din jur, mediul virtual ne face sa pierdem din umanitate si din conexiunea cu ceilalti.

In mod evident, observam cel mai adesea acest comportament la adolescenti si, particularizand, la tinerii din generatia Millennials.

Acestia s-au nascut folosind noile tehnologii. Copiii care primesc astazi o tableta sau un telefon nu mai au nevoie de un manual de utilizare pentru acestea – ei le invata si le stapanesc nativ.

Ce se intampla atunci cand mediul virtual ne invadeaza viata profesionala

Foarte multi executivi conduc astazi echipe virtuale si lucreaza cu acestea de la distanta. Liderii comunica si coordoneaza activitati doar prin intermediul e-mailului si al calculatorului.

Pe termen lung, insa, daca nu exista un minimum contact direct, apar probleme de motivare, asumare si angajament.

Faptul ca oamenii nu mai simt ca fac parte dintr-o echipa si ca lucreaza impreuna, ii face sa se retraga, sa piarda din pasiune si sa devina mai indiferenti – este doar un job, de ce trebuie sa ma stresez atat de mult?

Ce e de facut

Nu e nevoie sa ne retragem definitiv din mediul online, ci sa ne dozam activitatea astfel incat sa avem si intalniri individuale cu membrii echipei.

Oamenii au nevoie sa fie vazuti si sa simta ca se investeste valoare si incredere in ei, iar aceste sentimente se transmit cel mai bine fata in fata sau vorbind direct cu persoanele din jur.

De asemenea, e indicat sa existe momente si contexte de intalnire, cunoastere si interactiune, cum ar fi evenimentele aniversare.

In multe organizatii, intalnirile incep sa fie orientate in jurul a ceea ce s-a facut, dar mai ales in jurul a ceea ce se vrea de la viitor.

E important ca oamenii sa isi proiecteze si sa isi imagineze ce se va intampla in timp si cum vor lucra impreuna pentru a indeplini o anumita viziune.

Din ce in ce mai multe companii inteleg ca emotiile sunt cel mai bun catalizator si elementul principal care ii aduce pe oameni laolalta si ii face sa se miste in aceeasi directie.

In cazul in care refugiul in mediul virtual se propaga si asupra vietii noastre personale si, atunci cand ajungem acasa de la birou, avem  tendinta de a sta tot conectati si de a ne verifica in mod constant e-mailurile, atunci e indicat sa ne propunem cateva exercitii.

In primul rand, e necesar sa ne limitam timpul pe care il petrecem in fata calculatorului la doar 6 ore pe zi. E important sa ne gandim la primii pasi pe care vrem sa ii facem pentru a renunta la obiceiurile legate de refugiul in mediul virtual, dozandu-ne eforturile si cuceririle – trecerea se face pas cu pas.

Mai mult, e indicat sa avem discutii cu persoanele dragi atunci cand ajungem acasa. De multe ori, sub pretextul ca suntem obositi, credem ca retragandu-ne in camera noastra, ne vom odihni. Insa nu facem decat sa ne izolam in continuare, chiar daca in alt mod decat in spatiul online.

In cele din urma, mediul virtual nu este niciodata o problema in sine, ci modul in care alegem sa ne raportam la el, indiferent ca vorbim de viata noastra personala sau profesionala.

De Lilia Dicu, Daring Executive Coach, lilia@liliadicu.ro

Foto: Business people sitting in conference room

Post-ul Viata profesionala si mediul virtual apare prima dată în Revista Psychologies Romania.

In timp ce unii dintre noi nu concep sa nu iasa din casa si sa socializeze cat de des cu putinta cu prietenii, altii se identifica atat de bine cu apartamentul incat ajung sa se confunde cu el. Cum in nicio situatie extremele nu sunt sanatoase, trebuie sa invatam sa gestionam astfel de porniri exclusive.

Ai avut o zi grea la munca si ai terminat programul tarziu. Preferi sa...

Faci un dus si iesi in oras pentru a te detasa de ziua de munca incheiata

Imi fac programul in functie de energia pe care o (mai) am.

Ajung acasa si sa rup orice legatura cu exteriorul. Ajung solicitarile pentru aceasta zi.

De Iulia Barca

Foto: 123rf.com

Post-ul Test: Cat de importanti sunt prietenii? apare prima dată în Revista Psychologies Romania.

Daca perioadele de singuratate te ajuta sa iti identifici mai clar nevoile si sa inveti sa fii bine tu cu tine, o durata prea mare a acestora poate duce si la rezultate nedorite. Este sanatos sa stii sa fii single, dar este de preferat sa nu ramai fixata in acest statut prea mult timp.

Creeaza-ti ocazii

Nu este usor sa iti gasesti un partener, iar statistica nu arata incurajator deloc. Totusi, decat sa te plangi de dificultate, te poti intreba si ce anume poti face sa remediezi situatia.

Nu lasa timpul petrecut cu cartile si pisica sa devina tot ceea ce ai nevoie si recunoaste-ti toata gama de nevoi nesatisfacute. Doar asa, vei gasi curaj sa iesi din carapacea ta.

Timpul prea indelungat pe care il petreci singura ajunge sa functioneze si impotriva ta, dandu-ti impresia ca iti esti suficienta. Zona de confort in care te regasesti este inamicul initiativelor si te vei complace in a gasi motive pentru care nu ai un iubit.

Oricat de dificil poate parea sa gasesti un partener, incepe cu pasi mici si fara asteptari mari. Permite-ti sa cunosti oameni noi, fie socializand cu grupuri mai mari in care ai si prieteni prezenti sau, de ce nu, online.

De asemenea, nu uita ca daca nu iesi din casa, sansele sa intalnesti pe cineva in spatiul in care locuiesti sunt fie zero, fie de domeniul poltergeist.

Reintegrarea sociala

Cand esti single prea mult timp, invariabil vei ajunge coplesita de iesirile cu prietenele tale si partenerii lor. Sentimentul de „a cincea roata” este unul dificil si, in cele din urma, plictisitor.

Daca toate prietenele tale sunt cuplate, cauta si prietene single fie la munca, fie intre cunostinte. In felul acesta balansezi intalnirile intre grupurile de singles si cele de couples. Mai mult, ambele iti pot oferi informatii folositoare despre ce ti-ar placea si ce nu.

Evita sa gasesti scuze pentru care nu iesi din casa. Una dintre capcanele singuratatii este izolarea, iar aceasta te transforma intr-o persoana foarte putin sociabila. Nu iti pierde exercitiul relationarii, mai ales daca vrei sa cunosti oameni noi. Ramai disponibila si, mai ales, la vedere.

Combaterea gandurilor negative

Lasa deoparte statistica aceea conform careia, dupa o anumita varsta ai sanse mai mari sa fii victima unui atentat decat sa iti gasesti un partener. Si nu, nici pisica nu este de vina ca esti singura.

Toti avem perioade de singuratate mai indelungate sau mai scurte, iar iesirea din acestea depinde de noi. Renunta la vorbele din batrani si concluziile cercetatorilor britanici si asuma-ti responsabilitatea propriului destin.

De multe ori, singuratatea este prietena cu tristetea. Cand vezi totul in negru si criticul tau interior se dezlantuie, controleaza-l spunandu-ti singura lucruri frumoase si optimiste. Daca ai fi cea mai buna prietena a ta, ce ti-ai spune ca sa te incurajezi?

Nu uita ca primul pas catre reusita este sa incerci ceea ce iti propui. Daca te complaci in compatimire si victimizare, vei ajunge produsul propriilor tale ganduri. Seteaza-ti ca esti o persoana valoroasa si comporta-te in consecinta.

Mic ghid de comportare

Cel mai atragator lucru la o persoana este zambetul. Mai mult, ea transmite buna dispozitie si optimism, iar acestea sunt calitati dezirabile. Asadar, nu uita sa zambesti.

Nu te lasa deprimata de comentariile binevoitorilor care simt nevoia sa analizeze in permanenta statutul tau. De multe ori, nu fac decat sa incerce sa distraga atentia de la problema lor.

Nu iti cobora standardele doar pentru a avea o relatie si a inchide gura lumii, nici pentru ca te-ai saturat sa fii single. Accepta intalniri, nu te limita la primul aparut si fii deschisa si catre persoane diferite de tiparul tau.

Uneori, atunci cand renunti sa cauti doar posibili parteneri, poti invata sa devii mai deschisa propunerilor pe care le primesti si sa descoperi potential acolo unde nu te uitai.

Uneori, satule de discutiile pe tema singuratatii, ajungem sa afirmam in propria aparare ca este un statut pe care ni-l dorim foarte mult. Daca acest lucru nu este adevarat, renunta la defensiva, s-ar putea astfel sa inhibi o posibila propunere…

Foto: 123rf.com

Post-ul Cum depasesti statutul de single apare prima dată în Revista Psychologies Romania.

Desi este de dorit sa stii cum sa fii bine cu tine cand esti singur, extrema in care iti este atat de bine in care te izolezi aproape complet, nu este la fel de fericita. Indiferent ce varsta ai si cum ti-ai construit viata pana in prezent, intotdeauna exista loc pentru schimbare. Iata cateva sfaturi pentru a deveni mai sociabil.

Temeri care blocheaza

Multi dintre cei care socializeaza putin sunt panicati de ideea respingerii, de ridicol sau de neadecvare. O imagine de sine alterata, atrage de regula astfel de temeri.

Pentru a depasi insa blocajul, nu trebuie decat sa incercam. Indiferent de teama resimtita, sa ai curaj nu inseamna sa nu iti mai fie frica ci sa faci lucrurile chiar si cand o simti. Mai mult, vei fi surprinsa sa descoperi ca oamenii nu sunt pe cat de infricosatori ti se par.

Permite-le sa te cunoasca si, totodata, permite-ti sa te prezinti asa cum esti. Poate iti prinde bine un exercitiu prin care te descoperi reflectat de altii. Te poate ajuta sa iti reconstruiesti treptat o mai buna imagine de sine.

Lipsa de timp

Faptul ca muncesti prea mult sau ca in weekenduri preferi sa dormi, este doar o scuza jalnica pentru a nu iesi din casa. In mare parte, viata se deruleaza dincolo de peretii casei tale, iar daca vrei sa o traiesti cu adevarat, parasesti perimetrul.

Asa cum ai timp sa te uiti la un film, chiar si sa citesti, ai timp si sa iesi cu prietenii in oras. Iar daca te-ai instrainat de majoritatea amicilor, incepe prin a iesi singura. Poti oricand sa iei pranzul la un restaurant care iti place sau sa bei o cafea intr-un loc sic.

Reconectarea

Prea mult timp trait departe de prieteni si cunostinte inseamna si o deconectare de la vietile lor. Reia legaturile fie telefonic, fie online si redescopera persoanele care iti sunt dragi.

Afirma-ti dorinta de a-i revedea si in mod cert in scurt timp vei avea deja programate cateva iesiri sau vizite. Porneste de la premisa ca, nevazandu-va de mult timp, cu siguranta veti avea ce discuta.

Si nu uita, de la cei din jurul nostru invatam lucruri noi si ne largim orizonturile. Paraseste limitarea impusa de propriile ganduri, actiuni si rutina de zi cu zi. Pe scurt, iesi din zona ta de confort.

Pas cu pas

Foarte probabil nu iti va fi confortabil ca dupa o perioada lunga de izolare sa incerci sa iesi in fiecare seara. Propune-ti o intalnire pe saptamana si, treptat, mareste numarul iesirilor.

Respecta planul propus si nu gasi scuze pentru a amana sau reprograma. Fie ca iesi in oras sau faci o vizita prietenilor, important este sa nu iti petreci tot timpul doar in casa.

Si nu, mersul la serviciu nu conteaza drept socializare. Poti in schimb sa iesi cu colegii in oras dupa program.

Fixarea obiectivelor

Odata ce ti-ai propus sa iti schimbi rutina si sa iesi din carapacea ta, fa-ti un program pe care sa il respecti cu strictete. Stabileste-ti un obiectiv si incearca sa vizualizezi pas cu pas cum te poti apropia de atingerea lui.

Daca obiectivul este sa fii mai sociabil, stabileste intai ce inseamna acest lucru pentru tine. Apoi, ce ar trebui sa faci pentru ca tu sa te consideri mai sociabil. Odata facute aceste clarificari, stabileste chiar si datele in care ai de facut anumite lucruri care te apropie de deziderat.

Respecta-le si apreciaza-ti micile progrese. Nu va fi o trasformare brusca ci un proces de invatare si adaptare treptat. Dar vei obtine rezultatele pe care ti le doresti.

Foto: 123rf.com

Post-ul Cum poti deveni mai sociabil apare prima dată în Revista Psychologies Romania.

Cu totii avem o zona de confort pe care de multe ori nici nu o identificam ca atare. Este un spatiu in care ramanand prea mult timp, ne alteram potentialul de a ne dezvolta si de a ne descoperi in intregime. Iata ce am putea face pentru a parasi aceasta zona.

Ce este zona de confort?

Zona de confort este acel spatiu in care “iti e cald si bine”, acel “pamant al fagaduintei personale” pe care ti l-ai construit investind tot timpul, rabdarea, energia si trairile tale. Adica acel loc in care te simti in siguranta, relaxat, detasat de tot ceea ce se intampla in jurul tau.

In realitate, zona de confort este doar o iluzie, o bariera mentala pe care tu ti-ai impus-o si peste care ti-e greu sa treci de teama sa nu pierzi caldura si linistea “barlogului” construit cu greu.

Este locul in care te-ai invatat sa te multumesti cu ceea ce ai, desi vocea ta interioara iti reaminteste ca vrei, meriti si poti mai mult. Insa simturile tale, amortite de mirajul confortului si asa zisei sigurante, nu-ti dau voie sa faci un pas in afara cercului pe care singur ti l-ai trasat.

Aici, obisnuinta si rutina nu mai deranjeaza, iar orice sau oricine incearca sa sparga “cifrul”, sa patrunda in interior si sa perturbe linistea, este considerat intrus. Nimic nu intra si nimic nu iese din fortareata zonei de confort. Iar tu incepi sa devii propriul tau prizonier.

Ce avem de pierdut?

In primul rand, va fi afectata relatia cu sine. Increderea in sine se diminueaza cat timp nu te mai afli in competitie cu tine insuti. Treptat, vei uita ca vrei si ca poti mai mult.

In egala masura, iti blochezi singur evolutia. Nu vei invata lucruri noi daca te complaci prea mult in situatii care nu iti ofera provocari. Nu iti asumi riscuri, nu faci greseli si nu inveti din ele. Iar unde nu exista invatare, apare plafonarea.

Daca iti refuzi anumite experiente, nu te vei dezvolta emotional, ferindu-te de noutatea care aduce risc si complexitate comparativ cu simplitatea si siguranta in care te-ai obisnuit. Insa, fara experimentare nu exista evolutie si maturizare.

Comportamentele si abilitatile nu se dezvolta prin repetarea acelorasi activitati. Plafonarea este astfel iminenta.

Chiar daca pare paradoxal, pentru a-ti mari aria zonei de confort este necesar sa iesi din ea. De ce? Pentru ca orice evolutie presupune explorarea noului si necunoscutului.

Viata sociala si profesionala

In afara de rutina, in zona de confort se dezvolta si mentalitatile specific acesteia. Zi dupa zi, preiei aceste mentalitati si le asimilezi pana ajung sa faca parte nu doar din discursul tau interior, ci si din modul in care comunici cu ceilalti. In acest spatiu care iti este atat de familiar, devii sclavul propriilor mentalitati.

In egala masura, vor fi alterate si relatiile sociale. O viata sociala presupune sa vrei sa investesti timp in a relationa cu ceilalti, sa fii comunicativ, sa fii conectat la noutati, sa fii activ, respectiv sa iesi din zona de confort.

Ce se intampla atunci cand nu esti dispus sa faci asta? Relatiile sociale se raresc sau se racesc, iar tu te retragi tot mai mult intre granitele in care singur te-ai inchis.

Profesional, iti poti bloca evolutia, daca refuzi mereu noile oportunitati. Ti se pare confortabil sa dispui de o constanta financiara si accepti ideea sigurantei zilei de maine, refuzand orice ocazie. Insa, cu cat ramai mai mult in zona de confort, cu atat iti va fi mai greu sa iesi din cercul vicios si sa incerci sa obtii mai mult.

Parasirea zonei de confort

In primul rand, organizeaza-te. Stabileste-ti obiective care iti impun iesirea din tiparul pe care ti l-ai creat. Cu cat sunt obiectivele mai mari si mai provocatoare, cu atat implicarea ta va fi mai mare si iti vei asigura evadarea din confort.

Nu uita sa fii activ. Mergi la sala, alearga, ia cursuri de dans, fa orice sport pe care iti doresti sa-l practici, dar pentru care pana acum nu ti-ai facut timp.

Sportul, pe langa eliberarea hormonului fericirii (endorfinele) te va pune in competitie cu tine insuti si te va forta sa-ti depasesti propriile limite, tinandu-te astfel departe de zona ta de confort.

Iti mai aduci aminte de locurile in care odata visai sa ajungi? Cum ar fi sa incepi sa-ti transformi aceste visuri in realitate? Incepe sa-ti planifici vacantele si mergi in locurile pe care ti-ai dorit mereu sa le vizitezi.

Chiar daca ti se pare comod sa stai inchis in cochilia ta, intrucat te simti bine cu tine insuti, imbunatateste-ti relatiile sociale. Pentru a evolua este necesar sa-ti largesti orizonturile, sa cunosti oameni noi cu experiente noi.

Inconjoara-te de oameni pentru care zona de confort este doar o notiune, care sunt mereu in competitie cu ei insisi si iubesc sa fie activi.

Cu cat vei sta mai mult in preajma lor, cu atat mai mult vei imprumuta si tu din obiceiurile lor, iar modul tau de viata de acum va deveni o amintire.

Fii deschis la oportunitati si la noutate. Fiecare zi din viata ta iti ofera oportunitatea de a face sau a invata ceva nou. Accepta provocarile si invata sa spui „da” la lucrurile sau situatiile carora inainte, din comoditate, le spuneai „nu”.

Poti alege sa investeti in tine mergand la cursuri de perfectionare in profesia pe care o ai, sau la cursuri de dezvoltare personala. Vei dobandi informatii noi care, cu siguranta, iti vor schimba viziunea si iti vor mari aria de optiuni.

Chiar daca te simti temator, invata sa-ti asumi riscuri. Cu siguranta ai avut astfel de momente si inainte, trebuie doar sa ti le amintesti.

Nu mai fugi de situatiile incomode in care te aduce viata ci asuma-ti-le. Teama de nou iti va ascuti simturile si instinctele de supravietuire, iti va creste capacitatea de adaptare si vei evolua.

Cand si cum iesi din zona de confort depinde doar de tine. Pune punct, iesi de pe pilot automat si hotaraste-te sa iti traieste viata.

De Andra Zaharia, psiholog, consilier vocational si dezvoltare personala, Bucuresti

Telefon: 0726.75.73.96

www.andrazaharia.weebly.com

Foto: 123rf.com

Post-ul Cum iesim din zona de confort apare prima dată în Revista Psychologies Romania.

Uneori sa stii sa spui cuvintele potrivite sau sa oferi o imbratisare, conteaza mai mult decat orice alt comportament intr-o relatie. Exprimarea iubirii nu ar trebui sa aiba loc doar cu ocazii speciale, validate calendaristic. Iata ce poti face pentru un comportament constant, care sa arate iubire partenerului tau:

Foloseste cuvinte de alint

Probabil suna desuet, dar alintul are rolul de la lega, complice, doi parteneri. Nu spune nimeni sa il strigi „iepuras” cand este cu partenerii de afaceri. Dar o poti face frecvent, in intimitate.

Cuvintele de alint de regula primesc un raspuns pozitiv atunci cand comunicati, indiferent de subiectul de conversatie.

Ofera-i sprijinul tau

Cu totii avem momente dificile, de criza, in care simtim ca ne pierdem reperele. Unul dintre cele mai incurajatoare si plin de afectiune gest este sa fii alaturi de partenerul tau intr-un astfel de moment.

Arata-i ca se poate baza pe tine si ca ii esti alaturi. Cuvintele de incurajare, chiar daca nu rezolva problema, ne ajuta sa o depasim mai usor.

Da-i spatiu

Un gest de iubire este sa accepti ca persoana iubita are nevoie de timp pentru a rezolva o problema, de afaceri sau personala.

Sunt momente in care cu totii avem nevoie de putin spatiu, sa fim singuri cu noi insine. Nu este o dovada ca evitam relatia. Pur si simplu ne incarcam bateriile.

In astfel de situatii, nu este cazul sa devii nesigura si sa pui presiune pe partener. Din contra, arata-i ca esti intelegatoare cu nevoile lui.

Socializati

Oricat de dragute sunt serile in care petreceti timpul impreuna, vizionand un film sau luand cina pe care chiar tu ai pregatit-o, nu va izolati. Puteti sa va intalniti cu grupul de prieteni sau, puteti pur si simplu, sa iesiti la un date.

Aveti nevoie de relationare, de plimbari si de activitati inafara casei. Este totodata un mod de a va descoperi in contexte diferite. In plus, acest comportament tine la distanta monotonia si rutina.

Jucati-va

O greseala frecventa pe care o fac cuplurile este sa renunte la anumite activitati distractive, fie pentru ca sunt prea obositi, fie, si mai grav, pentru ca „au o varsta”.

Nu exista un manual al activitatilor de cuplu indicate in functie de varsta participantilor, iar putin spirit de aventura condimenteaza relatia. Fiti permisivi cu voi insiva si descoperiti activitati care va fac placere, va destind si va amuza totodata.

Radeti impreuna

Nu uita de rolul important pe care il joaca umorul intr-un cuplu. Capacitatea de a face glume sau a juca o festa iubitului, este totodata un indicator al nivelului de intimitate dintre voi doi.

In egala masura, arata ca fiecare dintre parteneri stie sa se relaxeze si sa nu se ia prea in serios tot timpul. Totodata este o metoda de eliberare a endorfinelor, care creeaza o stare de relaxare si buna dispozitie.

Foto: 123rf.com

Post-ul Sase sfaturi pentru mai multa iubire in relatie apare prima dată în Revista Psychologies Romania.

Oricat ne-am dori, nu putem opri schimbarea, inaintarea in varsta, modificarea ritmului de viata cu care ne-am obisnuit. Nu putem schimba cursul vietii, dar putem investi pe parcursul ei in propria persoana, suficient, incat mereu sa avem preocupari, activitati si interese care ne mentin activi.

Pierderi si frustrari

Multi dintre noi traiesc chinuit inaintarea in varsta. Nu suntem pregatiti, parca timpul a trecut prea repede, ne simtim aceeasi persoana care eram la douazeci de ani intr-un corp pe care nu il mai recunoastem prea mult.

Iar ca disconfortul sa fie poate si mai mare, copiii ne-au plecat de acasa, ne apropiem de varsta pensionarii, iar relatia cu partenerul s-a tot prafuit de cativa ani incoace.

Si ne trezim in mijlocul unei crize in care nu ne gasim locul, ni se schimba rutina si trebuie sa facem fata constant schimbarilor.

„Dinamica vietii implica atat achizitii, cat si pierderi, o transformare continua la nivel fizic si psihic.

Anumite studii psihologice repereaza doua crize majore in cadrul evolutiei dezvoltarii umane: prima este criza din timpul adolescentei, iar cea de-a doua – atunci cand se face trecerea la viata adulta tarzie, spre batranete.

Aceasta a doua varsta o putem plasa undeva in jurul intervalului 50-60 de ani, atunci cand oamenii se pregatesc pentru incheierea vietii profesionale.

Masura in care fiecare individ reuseste sa se adapteze acestor modificari ce se petrec in ambele planuri, personal si social, depinde de resursele personale disponibile si de modul in care face uz de ele“, spune psihologul Simona Pascu.

Tot ea ne spune ca, „varsta de 50 de ani fiind esen­tial­mente o perioada de tranzitie, persoana poate simti anxietate la apropierea pensionarii, stari depresive asociate cu senzatiile de declin energetic si cu pierderile prin care trece o persoana in aceasta perioada (moartea parintilor, plecarea copiilor de acasa).

Apar sentimente de inferioritate si neputinta, neajutorare si slabiciune, scade curba de performanta care este vizibila la nivel fizic, cognitiv si profesional.

Daca in urma unei evaluari personale apare senzatia ca nu s-au facut cele mai bune alegeri si ca nu s-a implinit nici pe departe potentialul, atunci apar sentimente intense de regret, resentimente, depresie si lipsa de speranta“.

Barbati si femei

„Barbatii si femeile simt diferit acest prag al varstei de 50 de ani. Schimbarile care se petrec sunt, in primul rand, de ordin fizic si hormonal.

Are loc scaderea nivelului hormonilor sexuali, diminuarea tonusului muscular, deteriorarea aspectului fizic. Constientizarea declinului senzorial si toate aceste schimbari de ordin fizic si psihic modifica, in mod fundamental, perceptia de sine.

Barbatii se confrunta cu o anumita lipsa de sens. Comparativ cu femeile, ei sunt, in general, mai orientati catre interior si au tendinta sa-si gaseasca singuri resursele pentru rezolvarea problemelor, isi impartasesc mai putin anxietatile si temerile.

Imaginea sociala despre rolul barbatului nu face decat sa amplifice aceste tensiuni. In general, exista aceste asteptari la nivel social, cum ca un barbat trebuie sa fie cat mai autonom, mai independent, calitati asociate cu puterea si siguranta de sine.

Femeile simt cu atat mai intens criza varstei de 50 de ani pentru ca trec prin schimbari hormonale importante. Intervine menopauza, care de multe ori este insotita de indispozitii, anxietate, disconfort psihic si fizic, tensiuni si frustrari.

Ca psihologi gestaltisti, putem spune ca o persoana este mai sanatoasa atunci cand se afla in contact cu nevoile sale si cu mediul sau si este capabila sa se ajusteze creativ la situatia de schimbare continua“, adauga Simona Pascu.

Etape de pregatire

In functie de felul in care ne traim viata, de alegerile pe care le facem, precum si de interesul pe care il acordam nevoilor si dorintelor noastre reale, acest prag de varsta poate aduce cu sine anumite libertati.

Timpul poate fi folosit in favoarea noastra, iar anumite placeri si preocupari se pot dezvolta. Din acest motiv, investitiile pe care le facem in propria persoana vor fi benefice pe termen lung.

„Am anumite placeri la care nu am renuntat niciodata si stiu ca nu voi renunta nici pe viitor. Am avut grija mereu sa imi cultiv cercul de prieteni, sa nu ma indepartez de ei atunci cand mi-am format o familie. De asemenea, ador sa calatoresc si poate nu am investit atat in obiecte, cat am investit in experiente.

In prezent, la 61 de ani, sunt pensionata, dar scriu pentru doua site-uri de travel internationale si mi-am asigurat din timp confortul de a putea calatori. Familia mi s-a destramat in urma cu 15 ani, iar fiica mea este plecata din tara.

In schimb, am aceiasi prieteni, imi petrec timpul citind si scriind si, mai ales, calatorind. Imi place sa folosesc pentru mine acest timp pe care l-am dedicat in tinerete foarte mult muncii. Dar, astfel, mi-am asigurat o imbatranire linistita, in care imi permit mentinerea stilului de viata“, marturiseste Octavia, fost optician.

„Este esential pentru sanatatea mentala si fizica sa ne pastram mereu o viata activa. Ne putem bucura de aceasta libertate dobandita odata ce constrangerile exterioare dispar, mai ales cele de ordin profesional.

Putem sa regasim placere in plimbari, relaxare – ascultand muzica preferata, sa practicam yoga sau meditatie, sa alocam, in sfarsit, timp unor activitati dupa care am tanjit demult, dar pe care nu am avut niciodata timp sa le concretizam.

Nu trebuie decat sa avem disponibilitatea necesara in a ne acorda acest in­teres si dorinta de a ne redescoperi. Toate acestea ne men­tin atentia asupra posibilitatilor prezente.

Mai mult, sunt exemple multiple de scriitori, filosofi, profesori, medici etc. care ating performanta profesionala la varsta de 50 de ani, iar varsta este mai degraba o valoare adaugata, ceea ce completeaza perfect ideea de invatare permanenta.

Cel mai bun suport de care poate dispune o persoana este identificarea cu propria experienta, bucuria pentru ceea ce traieste in prezent, acceptarea de sine asa cum este aici si acum.“

Cuibul ramas gol

Daca ne-am dedicat viata in intregime copiilor, cu atat mai mult varsta adulta matura, care atrage dupa sine plecarea acestora la casa lor, este mai greu resimtita.

Poate aparea sentimentul de inutilitate, lipseste obiectul afectiunii si mare parte din rutina este spulberata. Poate ca, din acest motiv, multi bunici se implica in cresterea nepotilor, incercand sa acopere acest gol.

„Oamenii se confrunta cu un sentiment profund de pierdere atunci cand copiii pleaca la facultate sau se muta intr-o alta casa, se casatoresc. Persoana in cauza se confrunta cu nevoia de a-si da un sens, dincolo de cel de a fi mama sau tata.

Ea simte o nevoie urgenta de a se redefini pe sine, nevoie care ii reconfigureaza intreaga imagine de sine.

Terapia Gestalt ne invata sa cultivam prezentul, sa fim atenti la cum suntem in prezent, care sunt nevoile si sentimentele noastre aici si acum, care sunt lucrurile pe care ne-am dori sa le dezvoltam si ce ne-ar placea sa experimentam“, spune psihoterapeutul Simona Pascu.

„Cel mai dificil lucru a fost sa imi vad copiii departandu-se si devenind acele persoane total independente la care am visat ca vor deveni. Intre ce am visat insa si experimentarea acestui lucru a fost o distanta foarte mare.

M-a coplesit lipsa lor si am trait un soi de abandon. Cu atat mai mult, cu cat am constatat cat se racise relatia cu sotul meu. Dar am hotarat sa o iau de la capat cu el. Sa ne redescoperim. Sa ne acordam noua tot timpul ramas liber, sa fim mai disponibili unul pentru celalalt.

Da, imi voi ajuta copiii cu nepotii mei. Dar nu in detrimentul relatiei cu sotul meu si nici al nevoilor mele personale.

Acum am un program, am anumite preocupari si chiar daca pot parea egoista, prefer sa folosesc timpul pentru mine si ceea ce imi doresc acum“, povesteste Elena, 58 de ani.

Ce putem face?

„Relatiile sociale ne ajuta sa ne adaptam mai bine schim­barilor care survin pe parcursul dezvoltarii noastre si sunt un ingredient esential pentru calitatea vietii si actualizarea potentialului nostru.

Exista o tendinta a persoanelor mature de a fi din ce in ce mai selective cand vine vorba de oamenii de care se inconjoara si de felul cum isi petrec timpul, ceea ce ii face sa lege relatii autentice, bazate pe incredere, fidelitate si afectiune.

Excesul de selectivitate devine nociv atunci cand persoana in cauza da curs tendintei de izolare.“, spune terapeuta.

Cultivarea relatiilor este un proces care trebuie sa se deruleze de-a lungul vietii. Asadar, daca ne laudam cu confortul simtit in singuratate, ar trebui sa facem un exercitiu de imaginatie si sa ne intrebam cum vom simti acest lucru in zece sau douazeci de ani?

Socializarea, schimbul de idei, petrecerea timpului liber alaturi de persoane care ne sunt dragi, sunt activitati care ne asigura integrarea sociala si mai tarziu in viata.

„Dorinta de a practica un hobby este, din pacate, franata uneori de teama de ridicol si de sentimentul de inadecvare.

Rusinea de a practica inotul, de a se inscrie la un curs de dans, de a practica yoga intr-un parc, toate astea au legatura atat cu imaginea de sine si cat de adecvat sau inadecvat se simte persoana ca adult matur, cat si cu perceptiile la nivel cultural si social despre cum ar trebui sa se comporte o persoana ajunsa la 50 de ani.

Cu cat mediul cultural este mai judicativ si mai rigid in privinta felului in care sunt impartite si asumate rolurile la nivel social, cu atat spontaneitatea si nevoile individuale ale persoanelor vor fi exprimate mai putin.

Rusinea presupune o micsorare si o devalorizare a sinelui, cu rezultatul ca persoana in cauza are tendinta sa se retraga si sa isi inabuse propriile nevoi.“

Cum stam cu romantismul?

Statutul marital are un impact important. Desigur, tranzitia catre aceasta varsta este si asa dificila si fara a mai fi insotita de un divort, dar acest lucru se poate intampla.

De asemenea, pentru persoanele deja singure din varii motive, imbatranirea poate cauza anxietati si mai mari. In cazul in care singuratatea este una asumata, poate fi controlata si in continuare in acelasi mod.

In special datorita faptului ca persoanele singure tind sa fie mai ancorate social si mai active in acest sens decat cele familiste. Dar, daca separarea a fost una dureroasa iar statutul mereu simtit ca disconfort, varsta poate adauga suferinta.

„Pentru o persoana care a trecut printr-un divort sau care este vaduva, sa inceapa o noua relatie dupa o stabilitate de 20 sau 30 de ani, poate fi o experienta provocatoare, poate naste anxietati, indoieli sau chiar nesiguranta, sau teama de a fi ranita si respinsa.

Relatiile anterioare si felul in care s-au incheiat, experienta de viata si implicarea in mai multe relatii amoroase determina perceptia de sine si felul in care sunt privite relatiile viitoare.

Cat de disponibila pentru o relatie este o persoana la 50 de ani, depinde foarte mult de cum se percepe pe sine, de cat de dezirabila si demna de iubit se considera.

Este important ca, atunci cand cineva se decide sa intre intr-o relatie, sa isi seteze, in primul rand, standarde potrivite si realiste.

Calitatile valoroase pe care o persoana matura le poate aduce in relatie sunt: echilibrul, inteligenta si capacitatea de afectiune.

Inceperea unui proces terapeutic ar putea ajuta persoana sa exploreze si sa devina constienta de calitatile pe care le are.

In acelasi timp, terapia ar putea ajuta persoana sa se adapteze mai usor schimbarilor care intervin odata cu intrarea intr-o noua relatie.

Fundamentala este si increderea sau recastigarea increderii in sine, care seteaza un cadru sanatos pentru relatia de cuplu.“

Simona Pascu este psihoterapeut Gestalt

simona.e.pascu@gmail.com

Tel. 0757577799

Foto: shutterstock.com

Post-ul Viata dupa varsta 50 de ani apare prima dată în Revista Psychologies Romania.

In timp ce stresul cauzeaza multora dificultati, persoanele puternice psihic se descurca in mijlocul tensiunii. Iata sapte moduri prin care acestia transforma dificultatile in oportunitati.

Accepta faptul ca stresul este parte a vietii cotidiene. In timp ce unele persoane irosesc timpul si energie gandindu-se la dificultati, persoanele cu un psihic puternic recunosc problemele ca fiind inevitabile. Atunci cand situatiile dificile se ivesc, stiu ce schimbari sa faca pentru a-si imbunatati situatia.

Isi mentin problemele la un nivel acceptabil. Persoanele puternice psihic tin problemele la un nivel acceptabil, fara a transforma un incident minor intr-o catastrofa si sunt atenti la monologurile negativiste care ar putea sa ii streseze in plus.

Au grija de sanatatea lor fizica. Oamenii echilibrati recunosc importanta pastrarii unui stil de viata sanatos si a unui corp bine intretinut. Acestia fac exercitii, se odihnesc, mentin o dieta echilibrata, in vederea combaterii stresului.

Aleg metode sanatoase de a suporta presiunea. In timp ce unele persoane aleg alcoolul, mancarea de tip fast-food sau alte obiceiuri nesanatoase pentru a manageria stresul, oamenii echilibrati psihic aleg activitati si hobby-uri mai relaxante, precum plimbarile in aer liber.

Au delimitari clare intre activitatile sociale si momentele de singuratate. Uneori, in incercarea de a evita probleme, unele persoane isi petrec majoritatea timpului in cadrul unor activitati sociale, in timp ce altii prefera sa se retraga din cercurile de prieteni sau familie.

Oamenii cu un psihic puternic pastreaza in permanenta in echilibru socializarea si timpul petrecut in solitudine.

Preiau responsabilitatea pentru propriile decizii. Stresul ii poate face pe oameni sa se victimizeze. Oamenii echilibrati psihic inteleg ca viata in sine depinde de propriile alegeri. Sunt constienti ca trebuie sa spuna „nu” lucrurilor care nu le plac si sa isi asume propriul comportament.

Cauta partea plina a paharului. Oamenii puternici din punct de vedere mental prefera partea realista a lucrurilor, putand totodata sa vada lucrurile bune din circumstante nefericite.

Aleg ca stresul sa ii faca mai buni si mai puternici, in loc sa se transforme in oameni rauaciosi sau sa se victimizeze.

Foto: 123rf.com

Post-ul Cum gestioneaza stresul oamenii cu un psihic puternic apare prima dată în Revista Psychologies Romania.

A fi introvertit difera de a fi timid, caci primii prefera o stimulare exterioara mai mica, pe cand timizii se tem de judecata celorlalti. Cei mai putin vorbareti au o serie de calitati din care putem invata.

Cunoastere de sine

Persoanele mai tacute isi aleg cu grija vorbele si iau decizii mai bune, intrucat isi rezerva suficient timp pentru analiza propriilor ganduri, nevoi, dorinte.

O persoana mai tacuta va sti sa filtreze informatiile pe care le primeste si va interveni intr-o conversatie cand raspunsul este formulat atent.

Fiind mereu atenti la propriile semnale si dispozitie, ei vor sti mai bine si ce situatii sa caute si pe care sa le evite.

Daca un extrovert socializeaza usor si constant cu toata lumea, o persoana mai tacuta va alege mai bine oamenii cu care se inconjoara.

In plus, tacerea este benefica pentru creier, intrucat si acesta are nevoie de pauze binemeritate, avand in vedere ritmul alert in care traim.

Asadar, o persoana mai tacuta poate fi un rezervor de energie si calm psihic si o companie extrem de placuta.

Deschidere catre ceilalti

Persoanele care vorbesc mai putin sunt, in primul rand foarte buni observatori. Obisnuiti sa nu intervina in exces in conversatii, vor fi foarte atenti la cei din jurul lor.

Au o puternica sete de cunoastere si in niciun caz nu sunt antisociali. In mod exceptional, mare parte dintre aceste persoane evita judecatile. Din contra, ei sunt capabili de o mai mare empatie decat extrovertii.

Daca o astfel de persoana neimplicandu-se foarte tare poate lasa impresia ca nu se simte in largul ei, este o iluzie. Nu toti simtim nevoia exteriorizarii in exces si putem aprecia compania altora si altfel decat in mod exploziv sau… verbalizat.

Astfel de persoane sunt mai inclinate sa intre in vorba cu cei retrasi, cu cei care par stingheri.

Pentru ca spiritul lor de observatie le va atrage atentia cand exista un disconfort si, empatizand, vor veni in intampinarea celuilalt.

Foto: 123rf.com

Post-ul Calitatile celor mai putin vorbareti apare prima dată în Revista Psychologies Romania.

Placerea pentru lectura asigura multe beneficii in dezvoltarea copilului. Din acest motiv, trebuie stimulat inca de mic sa deprinda si sa indrageasca acest obicei. Iata care sunt avatajele si rolul cititului.

Timp petrecut impreuna

Multe mamici citesc celui mic inca de pe perioada sarcinii. Iar cum starea mamei este perceputa de fat, aceasta ii va transmite linistea, relaxarea si placerea prin intermediul lecturilor.

Unui copil caruia i se citesc povesti de timpuriu, va avea un numar de avantaje. Intre acestea, inceperea scolii cu un vocabular dezvoltat si mai multa usurinta in socializare.

Ritualul basmelor inainte de culcare reprezinta nu doar timp petrecut impreuna ci timp de calitate. 

Faptul ca cititi impreuna reprezinta o experienta comuna, in care ca parinti coborati la nivelul celor mici, al intereselor si imaginatiei lor. Este o activitate care va apropie si va conecteaza, explorand-o impreuna.

Dezvoltarea abilitatilor

Lecturile pot avea rolul unor calatorii in care descoperim atat locuri noi, cat si pe noi insine. Vedeti care sunt povestile care plac copilului si cautati-le pe cele care ii fac placere.

Cititul are rolul de a dezvolta functiile cognitive, inteligenta sociala si abilitatile de exprimare, in special in primii trei ani de viata. In detrimentul acestuia, filmele vizionate nu au acelasi efect sau impact.

Prin urmare, cititul este incurajat in comparatie cu timpul petrecut la calculator sau televizor, care trebuie limitat. Mai mult, din aceste activitati, lipseste interactiunea cu parintii.

Povestile il ajuta pe cel mic sa isi dezvolte atat limbajul, cat si imaginatia. Cititi-i cu rabdare, explicati-i acolo unde nu intelege si discutati despre povestile pe care le cititi.

Multi medici pediatri recomanda parintilor sa citeasca celor mici, subliniind avantajele acestei activitati in dezvoltarea copiilor.

Prin lectura, copilul isi sporeste numarul de cuvinte din vocabular, lucru care ii va fi util la inceperea scolii.

Beneficii pe termen lung

In primul rand citind copilului, va dezvoltati relatia. In timpul lecturii va dedicati atentia si interesul exclusiv celui mic, iar acesta, la randul lui va va acorda toata atentia.

Cititul dezvolta vocabularul dar genereaza si dorinta de a invata. El va fi motivat sa invete sa citeasca la randul lui si are sanse mai mari de reusita scolara.

Mai mult, aceasta activitate stimuleaza memoria si concentrarea atentiei, imaginatia si creativitatea.

Citind povesti impreuna creeati bazele unei conversatii. Oricat de mic este copilul, veti putea discuta despre cele citite impreuna.

In plus, veti stabili mai usor un ritual al orelor de culcare. Anticipand o activitate care ii face placere si timp petrecut impreuna, copilul va fi mult mai cooperant sa mearga la culcare.

Pentru a-i creste nivelul de empatie dar si toleranta fata de altii diferiti de el, alegeti povesti despre copii in alte circumstante de viata.

Aceasta activitate ii va asigura o mai rapida invatare, alaturi de o dezvoltare mai ampla a gandirii. Pe termen lung, aceste atribute au efecte benefice atat in dezvoltarea personala cat si in cea profesionala.

Totodata, prin citit incurajati si descoperirea de sine, intrucat mereu va identifica personaje cu care se aseamana sau cu care si-ar dori sa semene.

Foto: 123rf.com

Post-ul Dezvolta abilitatile copilului tau prin lectura apare prima dată în Revista Psychologies Romania.

Multi au ales deja varianta de a lucra de acasa. Dar ca sa dam randament, trebuie sa stim sa ne coordonam activitatea si sa ramanem focusati pe sarcinile de indeplinit. Iata cateva sfaturi pentru a lucra mai eficient.

Nu ramane in pijamale

Oricat de confortabil ti-ar fi, nu este o idee buna sa ramai in hainele de casa. Nu spune nimeni sa iti pui un costum sau o rochie, dar incearca un outfit casual, cu care te-ai putea duce si la birou.

In felul acesta iti transmiti singura mesajul ca ai ceva de facut si vei evita sa lenevesti in pat sau sa te indeletnicesti cu diferite activitati casnice.

Totodata, astfel vei delimita timpul dedicat muncii de cel pentru relaxare.

Incepe ziua cu o scurta plimbare

Tot pentru pacalirea mintii, poti pune in scena plecatul la birou pur si simplu iesind din casa. Fie ca faci o scurta plimbare, te duci sa cumperi presa sau micul dejun, faptul ca ti-ai inceput ziua astfel te ajuta sa fii si mai creativa. Poate parea o excentricitate, dar daca functioneaza, de ce sa nu pastrezi ritualul?

Spatiul de lucru

Este ideal daca poti transforma o camera in spatiu de lucru. Astfel, in biroul tau improvizat acasa, vei putea evita sa fii intrerupta de membrii ai familiei sau sa iti fie distrasa atentia usor. Daca nu poti dedica o camera, amenajeaza-ti un birou la care sa lucrezi si evita sa stai in pat.

Totodata, asigura-te ca ai toate mijloacele tehnice necesare, de care ai beneficia si la birou. Acestea, fie ti le poate asigura firma pentru care lucrezi fie, vor fi o investitie justificata daca esti propriul tau angajator. Ele iti usureaza munca si te mentin conectata.

Stabileste-ti clar programul

Daca lucrezi de acasa pentru un angajator, intr-o prima etapa va fi ingrijorat ca vei da dovada de superficialitate si nu te vei implica asa cum o faci la birou… sub supraveghere.

Din pacate, intr-un astfel de aranjament, riscul este sa lucrezi mai mult. Ai aceasta tendinta scurtand timpii petrecuti pe drum catre si dinspre serviciu si pentru ca de fapt, nu te poti detasa atat de usor, munca fiindu-ti acolo, in apropiere.

Fixeaza-ti un program strict pe care sa il respecti. Ai dreptul la acelasi orar de munca, weekend-uri si zile libere. Altfel, risti sa ajungi epuizata.

Tine cont de energia ta

Este adevarat, vei avea anumite sarcini de indeplinit, dar cu totii avem perioade in care suntem mai plini de energie si dam randament mai bun.

Deopotriva, uneori tragem de timp si parca nimic nu ne iese. Exista riscul ca, atunci cand lucrezi de acasa, sa nu fii foarte atenta la acest ritm al tau.

Prin urmare, evalueaza-ti randamentul in functie de energia pe care o ai peste zi. In perioadele in care te simti mai eficienta, programeaza-ti activitatile dificile si care presupun multa atentie.

Lasa taskurile simple pentru momentele cand te simti obosita sau stresata.

Profita si fa miscare

Ca sa nu exagerezi stand in acelasi loc pe timp nelimitat, fa-ti un program in care sa incluzi si miscarea. Fie ca alergi dimineata (si asa trebuia sa iesi din casa), fie ca faci cateva exercitii in casa, incearca sa iti pastrezi o stare fizica si psihica buna.

Astfel, te poti bucura de avantajele de a lucra la domiciliu. Uneori, la birou, este mai dificil sa facem genuflexiuni…

Socializeaza mai des

Daca locuiesti singura, lucrul de acasa te priveaza de contactul social de care beneficiai petrecand timp cu colegii tai.

Ai putea folosi mijloacele de comunicare online pentru a ramane conectata cu ei, dar cel mai indicat este sa parasesti casa.

Tocmai pentru ca acum ajungi sa petreci prea mult timp in casa, serile le poti dedica iesitului in oras. Fie cu colegii, fie cu prietenii, stabileste-ti intalniri pentru a schimba decorul si a nu ajunge sa te deprime prea multa solitudine.

Foto: 123rf.com

Post-ul 7 sfaturi pentru a lucra mai eficient de acasa apare prima dată în Revista Psychologies Romania.